Se construiește cea mai înaltă clădire din România. Nu va fi în București

Publicat: 20/06/2017, 16:10

Potrivit unui comunicat de presă transmis marți de Iulius Mall Timișoara, compania Iulius a început lucrările la o nouă clădire de birouri clasa A, care face parte din ansamblul Openville, cea mai mare dezvoltare cu destinație mixtă din vestul țării.

Clădirea este cea de-a treia dezvoltată sub brandul United Business Center (UBC) din totalul de șapte prevăzute în proiect. Componenta de birouri a ansamblului Openville va avea o suprafață totală de peste 130.000 de metri pătrați și va deveni un pol regional de business.

„Clădirea UBC 3 va avea aproximativ 18.000 de metri pătrați, 14 etaje și va fi certificată LEED, urmând să beneficieze de implementarea unor politici sustenabile de operare, cu scopul de a crește eficiența costurilor la utilități și confortul chiriașilor. Pe baza experienței dezvoltării celorlalte două imobile office din Openville, termenul estimat de livrare pe piață pentru UBC 3 este de aproximativ 12 luni”, transmite Iulius Mall Timișoara.

În prezent, se lucrează la consolidarea terenului pe care se va înălța clădirea de birouri. În paralel, în Openville continuă lucrările de construcție la clădirea UBC 1, de 13.000 de metri pătrați, care va fi finalizată în vară, precum și la parcarea supraetajată cu peste 900 de locuri, care va deveni funcțională în toamnă. În perioada următoare, alte două noi imobile de birouri vor intra în construcție.

În luna ianuarie 2017, compania Iulius a inaugurat prima clădire de birouri, de 18.000 de metri pătrați, care a fost închiriată integral de companii din IT și automotive.

În ceea ce privește UBC 3, clădirea va fi construită în apropierea parcului de 55.000 de metri pătrați, care va fi amenajat de compania Iulius. Imobilul va beneficia de două intrări principale: de la nivel pietonal și de la nivelul parcului suspendat, care va fi creat deasupra parcării subterane a ansamblului.

Clădirea are prevăzute 14 etaje și un nivel tehnic, iar demisolul și parterul vor fi rezervate spațiilor de retail. Suprafețele pe fiecare nivel vor ajunge până la 2.000 de metri pătrați, iar fațada va fi integral din sticlă, cu un aport sporit de lumină naturală.

Potrivit comunicatului citat, angajații care vor lucra în cadrul UBC 3 vor avea acces rapid la facilitățile și serviciile disponibile în Iulius Mall Timișoara: zonă de food court, restaurante și cafenele pentru pauzele de masă, centru de fitness, sute de magazine, cinema multiplex, grădiniță, cabinete medicale, curățătorie, spălătorie, agenții de turism și birouri ale instituțiilor publice.

„Openville Timișoara reprezintă al doilea ansamblu mixt din portofoliul Iulius, după Palas Iași. Localizat în centrul Timișoarei, Openville va fi o destinație unică în vestul țării, cu impact regional, inclusiv peste graniță: va reprezenta cel mai bun loc în care să lucrezi și o destinație aparte de cumpărături și relaxare. Openville este conceput ca un centru urban care include toate elementele necesare unui stil de viață activ, concentrate în același loc, permițând economisirea de timp”, se arată în comunicatul companiei Iulius.

În cadrul ansamblului Openville va fi realizat și cel mai mare parc suspendat din România, de peste 55.000 de metri pătrați, un patinoar în aer liber, precum și peste 4.000 de locuri în parcări subterane și supraetajate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
Cine s-a răzbunat pe Simona Halep. El este „iubitul” de 57 de ani
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×